Povestioare cu talc

Duhul Sfant: Roata credintei

Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau:

- Spune-mi, frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu, ce daruri incep sa lucreze mai intai in viata lui: credinta, cainta, frica de iad, nadejdea?

Credinciosul i-a raspuns:

- Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarta, care-i spita care porneste mai intai?

- Pornesc toate deodata, raspunse prietenul.

- Vezi, zise credinciosul, asa e si cand, sub bataia vantului Duhului Sfant, sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii. 

Recolta buna si Dumnezeu

Doi sateni stateau de vorba.

Unul zise:

- Sunt foarte multumit de recolta mea si-ti multumesc si dumitale pentru ajutorul pe care mi l-ai dat la carat.

Celalalt raspunse:

- Si eu iti multumesc ca mi-ai dat o mana de ajutor cand am secerat.

Un copil al unuia din ei, care se afla de fata, ii zise tatalui sau:

- Tata, dar lui Dumnezeu nu-i multumesti ca ti-a dat recolta buna?

Cei doi sateni, rusinati, se privira si-si zisera in sinea lor: "Copilul are dreptate. Noi am uitat de Dumnezeu".

Pocainta: Drumul lacrimilor

Un mare bandit, dupa ce a trait o viata de nelegiuiri, si-a luat indemnul sa se pocaiasca.

A mers la un pustnic si i-a spus gandul lui.

Pustnicul l-a sfatuit:

- Ia un butoi mare si umple-l cu apa. Si cand o fi plin, sa stii ca Dumnezeu te-a iertat.

Omul merse si facu asa. Dar din ce turna, din aia butoiul ramanea gol. Turna zadarnic.

Incepu el atunci sa se mahneasca, zicandu-si: "Se vede treaba ca nu gasesc iertare la Dumnezeu...".

Asa de mare era mahnirea lui, ca incepura sa-i curga lacrimile.

Atunci s-a petrecut o minune.

Butoiul s-a umplut pe data, iar omul a simtit in suflet mangaierea iertarii lui Dumnezeu.

Numai prin lacrimile caintei putem capata de la Dumnezeu iertarea pacatelor noastre. 

Sfanta Impartasanie: Leacul minunat

Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu.

Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil.

Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil:

- Cum iti este?

Copilul isi aduna toate puterile si raspunse:

- Da, mi-e foarte bine.

A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine.

Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde.

Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu. 

 

Sfanta Treime: Unul si trei, trei si unul

- Cum se poate inchipui Sfanta Treime in una si aceeasi fiinta? intreaba odata un om pe un preot.

Preotul ii raspunse:

- Ia pilda, fiule, soarele. El unul este, si totusi, trei chipuri are. El, cu lumina si caldura lui una sunt, cu toate ca-s trei. Si-s trei, cu toate ca-s una.

Adevaratul prieten

Sfantul Grigore cel Mare atata de smerit era, ca intotdeauna zicea:

- Prieten imi este cel ce-mi arata greselile si dusman cel ce ma lauda.

Si aceste vorbe erau ale unui sfant...

"Spune-mi de cele rele ale mele..."

Daca mergea cineva la Sfantul Macarie si-i spunea ca e om mare si sfant, el nici nu voia sa-i raspunda.

Dar daca venea cineva si-i spunea: "Tii minte, parinte, cand erai in lume si furai silitra ca s-o vinzi?", cu acela Macarie statea de vorba bucuros, raspunzandu-i la tot ce-l intreba.

Cu ce-l biruim pe Diavol

Sfantul Macarie, cel traitor in pustie, se intalni intr-o zi cu Diavolul.

Si i-a spus acesta:

- Multe rabd eu, Macarie, de la tine si nu pot sa te birui. Toate cate faci tu, fac si eu. Postesti tu, postesc si eu; priveghezi, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu ma biruiesti pe mine...

Si Macarie l-a intrebat:

- Ce este aceea?

Diavolul i-a raspuns:

- Smerenia ta.

Viata: Saculetul cu pietre

Umbland odata pe tarmul marii, un om a gasit un saculet cu pietre negre si marunte.

Mergand incet pe drum si neavand ce face, scotea pietre din saculet si le arunca in pasari cu ele. A zvarlit asa toate pietrele afara de una, pe care a dus-o acasa.

Acolo i-a aratat-o unui vecin care, vazand-o, l-a intrebat cu mirare:

- Unde ai gasit-o? Piatra aceasta este de mare pret.

Afland aceasta, omul acela nepriceput s-a intors pe tarmul marii sa caute pietrele aruncate, dar n-a mai gasit nimic.

Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare an, fiecare luna, fiecare zi sau ceas al vietii noastre sunt tot atatea comori pe care ni le da Dumnezeu ca sa le folosim pentru mantuirea noastra si ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri desarte. Iar vremea trece si intoarcere n-are, asa ca patimim si noi ca omul care arunca zadarnic pietrele gasite pe tarmul marii.

Viata vesnica: Cand se ispraveste, abia incepe...

Doi oameni taiau lemne in padure.

Doborand un copac, unul din ei, care parea a fi un om fara credinta, zise:

- Iata, asa e si cu viata noastra... Traim, ne zbatem, si la urma vine moartea si ne doboara ca pe busteanul acesta, si nimic nu se alege de noi...

Celalalt, care era un credincios, ii raspunse:

- Nu-i asa, prietene. Abia dupa ce am doborat acest bustean vom putea vedea daca e bun de cladit sau daca e scorburos si bun numai de aruncat pe foc. Asa e si cu noi. Abia dupa ce murim vede bunul Dumnezeu ce trebuie sa faca cu noi: sa ne aseze de-a dreapta Lui, intru viata cea vesnica, sau sa ne arunce in focul cel nestins...

Tovarasul sau cazu pe ganduri si peste putina vreme se intoarse si el la credinta.